miercuri, 18 aprilie 2012

Zorba Grecu de Nikos Kazantzakis - teatru radiofonic


   Piesa de teatru radiofonic Zorba Grecu este o adaptare după romanul Alexis Zorba al lui Nikos Kazantzakis, şi îi are în distribuţie în rolurile principale, printre alţii, pe actorii Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Mihai Fotino, Rodica Mandache, Mitică Popescu. 

  Subiectul piesei de teatru radiofonic:

  Un străin pleacă în Grecia pentru a exploata o mină. Îl întâlneşte pe Zorba, un grec autentic, care îi va fi însoţitor. 
   Zorba se ocupă de mină iar străinul trăieşte pe malul mării, lângă un sat cretan, şi învaţă de la Zorba ce înseamnă cu adevărat a trăi şi a iubi. Se îndrăgosteşte de o localnică, dar iubirea lor se termină dramatic, la fel ca şi exploatarea minei.
  Vă recomand să citiţi neapărat cartea Alexis Zorba, şi să vedeţi şi filmul Zorba Grecul. Romanul, publicat în 1946, i-a adus autorului nemurirea literară, lipsindu-i doar 2 voturi pentru a-i aduce şi premiul Nobel. Eroul romanului a fost real - Yiorgios Zorbas, un miner ca profesie ce a devenit guru spiritual pentru Kazantzakis.

  Foarte mulţi oameni au inclus printre romanele sau filmele preferate cel despre Zorba Grecul, pentru că e o poveste emoţionantă, care te umple te viaţă. O poveste despre Grecia, despre libertate, despre mare, despre femei. O filosofie simplă despre bucuria cu care trebuie trăită viaţa. Iată câteva motive pentru a nu rata ascultarea acestui teatru.


  Regia artistică: Dan Puican.

  Durata teatrului radiofonic: o oră şi 28 de minute.

  Pentru o mostră de teatru radiofonic click mai jos:
 

Vrei această piesă de teatru radiofonic ?
 

   Căutaţi o înregistrare anume? Trimiteţi un mesaj la teatru_radiofonic@yahoo.com şi poate fi următoarea piesă disponibilă.
  P.S. Abonaţi-vă prin e-mail (dreapta sus) ca să primiţi un mesaj la fiecare piesă nouă de teatru radiofonic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu